Presa din Lituania a avut o reacție promptă după eșecul 1-3 cu naționala României.
Lituania a pierdut în deplasarea din România, scor 1-3, iar presa din Lituania a vorbit despre eșecul pe care naționala lui Edgaras Jankauskas. Lituanienii s-au declarat mulțumiți, deoarece naționala lor a luptat admirabil în meciul contra unei echipe mult mai tehnice și valoroase.
România a câștigat cu emoții partida cu Lituania, deși a deschis scorul rapid, încă din minutul 4, în urma unei acțiuni finalizate de Valentin Mihăilă. Lituanienii au revenit pe tabela de marcaj, în minutul 34 la partidei, prin Armandas Kucys, iar duelul a fost închis pe final de meci de Răzvan Marin, din penalty, în minutul 87, respectiv Alex Mitriță în minutul 90+2.
Presa din Lituania a fost mulțumită de lupta pe care au dus-o jucătorii lui Edgaras Jankauskas, însă echipa României a fost mult mai bună și a reușit să facă diferența în momentele cheie ale partidei.
Revenirea pe banca tehnică a naționalei României a lui Mircea Lucescu (79 de ani) este una de succes, după ce fostul antrenor de la Șahtior, Inter Milano, Galatasaray sau Dinamo Kiev a reușit să câștige primele două partide din grupa de Nations League. România a debutat cu un 3-0 important în deplasarea din Kosovo, iar duelul cu Lituania a adus un nou succes important pentru economia câștigării grupei, scor 3-1, la finalul unei partide grele, pe un teren dificil.
Ianis Hagi și Alex Mitriță au făcut diferența și și-au pus amprenta asupra victoriei reușite de „tricolori”. Hagi a câștigat penalty-ul pe care Răzvan Marin l-a transformat, în timp ce Alex Mitriță a marcat golul care a „sigilat” confruntarea de pe stadionul Steaua. Totuși, „Il Luce” a dorit să își țină fotbaliștii cu picioarele pe pământ, spunând că cel mai periculos este momentul în care câștigi, pentru că trebuie să știi cum să gestionezi astfel de momente și să continui în același fel.
„E dificil să te recuperezi imediat. Se joacă la ora 10 seara, asta înseamnă că până la ora 2-3 jucătorii nu dorm. Pe urmă ai 3 ore de somn, te sui în avion și vii iar acasă. Încerci în ziua următoare să îi refaci, să îi recuperezi. Apoi faci un antrenament cu cei care nu au jucat și după îți mai rămâne o zi să pregătești meciul.
Sunt mult mai importante discuțiile pe care le porți cu jucătorii. Analizele mai puțin contează. Mai puțin de 10 minute am avut nevoie de analiză pentru meciul pe care l-au făcut, felicitându-i și spunându-le un lucru foarte important. Nu spuneam eu, ci Napoleon a spus: «Cea mai mare primejdie e momentul victoriei!». Și ei trebuie să înțeleagă asta, pentru că altfel… Și nu mai există echipe mici, echipe mari, pe teren sunt 11 contra 11”, a declarat Mircea Lucescu, înainte de România – Lituania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER